Extraordinara aventură a credinţei
35,00 lei
În stoc
- Livrare GRATUITĂ la comenzi peste 500Lei
- Livrare RAPIDĂ
Când citim istoria eroilor din Evrei 11, aflăm că toţi au fost oameni ca noi, la fel de obişnuiţi, la fel de supuşi greşelilor şi slăbiciunilor. Cel care a văzut focul aprinzându-i jertfa de pe altar a fost un mincinos, iar cel care a despicat Marea Roşie în două purta în suflet povara unei crime. Femeia salvată din prăbuşirea unei cetăţi era prostituată, iar cel care a ucis urşi şi lei cu mâinile goale şi pe un uriaş înspăimântător doar cu o praştie şi o piatră a comis adulter, a minţit şi a ucis. Cel în jurul căruia erau aşezate mulţimi de bolnavi, încât măcar umbra lui să treacă peste ele pentru a fi vindecate, s-a lepădat de Cristos, blestemându-se că nu L-a cunoscut niciodată. Cum au ajuns aceştia eroi? Prin ce s-au deosebit de semenii lor? Autorul Epistolei către evrei răspunde: prin credinţă. Toţi eroii Bibliei au fost oameni cât se poate de obişnuiţi, dar s-au remarcat datorită credinţei lor neobişnuite. După toate standardele omeneşti, niciunul dintre ei nu s-ar fi calificat să facă parte din vreo listă de eroi. Dar, cu toate acestea, ei sunt super-eroii lui Dumnezeu, giganţii ce şi-au trăit vremelnicia într-o lume a pigmeilor, oamenii care au făcut ca pământul să fie un loc mai bun, doar pentru că ei au trăit o vreme pe el. Un lucru este cert: eroii nu s-au născut eroi, ci au devenit eroi în urma exercitării credinţei lor. Urmându-le exemplul, te invit să-mi fii partener în cea mai uimitoare aventură a vieţii noastre: extraordinara aventură a credinţei. Şi tu poţi fi un erou al credinţei!
| Autor | |
|---|---|
| Editură | |
| Anul publicării | 2015 |
| Cod produs | 9786068432601 |
Produse similare
-

Discursuri pentru crestini
20,00 lei -

Cum sa ajungi sa spui nu
28,00 lei -

Mânie-te, dar nu strica totul!
20,00 lei -

Strigate de pe cruce
23,00 lei


Recenzii
Nu există recenzii până acum.