Lumina si glorie

Livrare GRATUITĂ la comenzi peste 500 lei.

Lumina si glorie

  • 65.00Lei

Detalii produs
  • Availability:In Stock
  • Product Code:9789731990590
  • Anul Publicării
  • Autor Peter Marshall si David Manuel
  • Editură Cartea Crestina
  • ISBN 978-973-1990-59-0
  • Nr. de pagini 492
Lumina si glorie

Related Products

Description

„Sunt pe deplin conştient de suferinţa, de sângele şi de preţul pe care va trebui să‑l plătim ca să păstrăm această Declaraţie, ca să ne sprijinim şi să ne apărăm ţara. Dar prin negura aceasta deasă văd stălucind raze fascinante de lumină şi glorie.” – Fragment din scrisoarea lui John Adams adresată soţiei sale la câteva ore după semnarea Declaraţiei de Independenţă. Autorii acestei istorii captivante a Americii reuşesc să dovedească într‑un mod convingător că razele de lumină și glorie despre care vorbea preşedintele John Adams au început să străpungă negura înconjurătoare acum 500 de ani, când un genovez, al cărui nume înseamnă de fapt ,,purtător al lui Cristos”, a fost convins că Dumnezeu îl cheamă să ducă Lumina Mântuitorului spre Apus, pe tărâmuri necunoscute… Niciodată până acum saga fondării Americii n‑a fost depănată din perspectiva planului lui Dumnezeu pentru această ţară şi niciodată nu s‑a mai spus că El a intervenit în repetate rânduri pentru ca America să aibă şansa de a exista. Lumină şi glorie dezvăluie tocmai acest plan, afectând în mod dramatic punctul de vedere convenţional asupra istoriei naţiunii americane şi a scopului ei în lume.

Nu sunt recenzii pentru acest produs

Scrie o recenzie

Info: Codul HTML nu este suportat!

Related Products