Urma pașilor mei

Precum o simfonie, viața unui om are suișuri și coborâșuri, momente de intensitate și de relaxare, tumult și liniștire. Nașterea nu face decât să pună „orchestra” în mișcare, să dea fiecărui instrument șansa de-a se face auzit. Zilele se adună, apoi lunile și anii, pentru a însuma o existență care depune mărturie despre sine și despre ceilalți. În această desfășurare, gesturi aparent minore capătă semnificații uriașe, iar faptele mari ecouri până dincolo de mormânt. Dacă persoana în cauză se bizuie pe providența lui Dumnezeu, atunci fiecare detaliu este citit într-o altă cheie. Partitura vieții se află în mâna Maestrului, care-o scrie și-o rescrie în așa fel încât să sune bine și armonios. Este ceea ce scriitorii creștini au numit „țesătura pe care ți-o însăilează însuși Dumnezeu”.

În acești termeni își povestește viața și pastorul Gavril Silaghi. De la altitudinea celor 90 de ani împliniți, după mai bine de 50 de ani de slujire, repondentul nostru își privește „urma pașilor în vale” - cum spune profetul (Ier. 2.23). De sus, de pe piscul vieții, întâmplările apar când vii, când obscure, unele aproape nedefinite. În timp ce le povestește, unele îl înduioșează până la lacrimi, altele îi produc un umor sănătos. Se trece repede de la o stare de spirit la alta pentru că viața - orice viață - este un amestec de evenimente dintre cele mai diverse. Alchimia acestora te obligă să le retrăiești cu o intensitate greu de imaginat, dar te și responsabilizează în aceeași măsură.

Spre deosebire de alți slujitori veterani, fratele Silaghi a ales calea interviului. Nu și-a pus povestea într-o carte de memorii, nu a publicat nicio autobiografie. Îndemnuri ar fi fost, chiar și context favorabil, dar autorul s-a sustras de fiecare dată. Nu-și poate explica de ce a procedat așa, deși dacă-i asculți argumentele ai putea să bănuiești. În bunul spirit creștinesc, el consideră că a scrie zeci de pagini despre tine însuți ar fi o fudulie. Și iată cum, în însăși acest refuz, ni se reliefează o primă calitate a personajului: modestia. Nu e vorba de o modestie posacă sau fariseică, ci de una jovială și plină de entuziasm. În preajma lui te simți în siguranță, ca lângă un izvor cristalin care nu te agasesează, ci doar ți se oferă.

Cam în felul acesta s-a născut dialogul ce-l veți citi. Era singura șansă ca lumina să nu rămână pentru totdeauna sub obroc sau să licărească doar în amintirile celor apropiați. Pe calea întrebărilor, am încercat să scoatem de la naftalină întâmplări peste care s-a așternut uitarea. Este un soi de arheologie operată asupra memoriei, un fel de întoarcere pedagogică spre trecut. Nimic nu se mai poate modifica, tabloul rămâne țintuit de peretele istoriei, doar că repovestite, aceste lucruri capătă semnificația unei lecții.
De-a lungul orelor de înregistări am fost însoțit pe melaguri pitorești, printre oameni de tot felul și, mai ales, am simțit parfumul comuniunii frățești.
Amănuntele acestei cărți sunt bine înrădăcinate istoric. Perioada interbelică este asociată cu pruncia și adolescența; perioada postbelică cu tinerețea, căsătoria și convertirea, iar perioada comunistă încadrează slujirea pe câmpul Evangheliei. Sigur, a mai rămas perioada postdecembristă, marcată de slujirea la senectute.

Sub povara tot mai grea a anilor, slujitorul continuă totuși să lucreze cu devotament și seriozitate. Citindu-i pățaniile, faci cunoștință cu locuri minunate și traversezi, fără să bagi de seamă, regimuri politice diferite. Afli despre relațiile interconfesionale din România, de coliziuni și colaborări adesea neașteptate. Regăsești nume ale unor lideri religioși care aparțin manualelor de istorie, dar și întâmplări picante care-ți întrețin o stare de bine. Am încercat să păstrăm, la transcriere, limbajul neaoș al autorului. Acest detaliu face cartea inedită, așa că nu aveam voie să ne atingem de el. Ar fi fost un sacrilegiu. Am preferat să adăugăm note de subsol oriunde a fost cazul, dar să lăsăm regionalismele și
chiar arhaismele la locul lor. Fratele Silaghi este, înainte de toate, un mare povestitor. Format într-o epocă a oralității, cu o memorie exersată de-a lungul anilor (cunoaște porțiuni însemnate din Scriptură și sute de cântece), conversațiile cu el sunt un adevărat deliciu. Cu atenție, ne-am străduit să nu pierdem aproape nimic din această savoare.
Dar poate cea mai clară lecție a acestei conversații este credincioșia. De-a lungul vieții, în împrejuări adesea potrivnice, omul acesta a reușit să rămână în picioare. A adormit în fiecare seară cu conștiința împăcată, deși și-a deservit sectorul pastoral umblând mai mult pe jos. A avut de-a face cu oameni de tot felul și s-a confruntat cu situații spirituale extreme, dar niciodată nu s-a abătut de la textul și spiritul Scripturii. A pășit temerar peste ani, a cucerit teritorii pentru Hristos, iar lucrul acesta l-a făcut cu smerenie
și grație. Nu-și asumă nici astăzi nimic. Propria slujire o vede ca pe un imens privilegiu pe care i l-a făcut Dumnezeu. Admite că au fost multe neajunsuri și stângăcii, că întotdeauna s-ar fi putut mai bine. Dar, pe de altă parte, este mulțumitor Aceluia care i-a dat o sănătate de fier și o chemare aparte.

Se bucură de apreciere din partea credincioșilor, oricine ar fi aceștia. Adulții îl ascultă cu plăcere și copiii de asemenea. Toți au ceva de învățat de la el. Știe să se facă plăcut, știe să asculte, știe să învețe chiar și la acestă vârstă. Își poartă cu demnitate anii și neputințele care nici ele nu-l cruță. Este perspicace, speculativ și ironic în cel mai elegant mod cu putință, nuanțe pe care le veți observa de-a lungul lecturii.

Faptul că l-am intervievat nu poate fi decât o onoare. Dar este și o responsabilitate. Auzindu-i vocea, simțindu-i emoția și admirându-i umanitatea, mă simt mai bogat și mai dator în același timp. E mandatul de a transmite mai departe, de a împrtăși cu cei care l-au cunoscut și nu numai. Sunt convins că această carte va produce multe nostalgii, mai ales celor departe de țară. Pe de altă parte, va furniza și învățăminte slujitorilor mai tineri. Avem nevoie de modele, de biografii spre care să privim cu admirație.
Nimeni nu este chemat să reinventeze totul, ci doar să aplice adevăruri milenare epocii în care trăiește.
Suntem recunoscători și încântați. Ne considerăm binecuvântați de-o asemenea însoțire, așa că vă invităm să vă alăturați și dvs. Merită!