Privind tinta la Isus

Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus.

Cel mai splendid subiect de discuţie şi de scriere este ISUS HRISTOS. Citind lucrările lui Cicero, Augustin le-a lăudat pentru elocvenţa lor, dar a continuat spunând: „Nu sunt dulci pentru că numele lui Isus nu este în ele”. Iar mărturisirea lui Bernard este asemănătoare: „Dacă scrii, nu mă delectez cu ceea ce scrii dacă nu citesc numele Isus acolo; dacă discuţi sau dezbaţi, nu mă delectez cu aceste discuţii dacă numele Isus nu se aude în ele”. Într-adevăr, tot ce spunem nu este decât fără gust dacă nu este presărat cu această sare – „n-am avut de gând să ştiu între voi altceva (spune Pavel) decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit”. Înainte de a predica printre corinteni, el a hotărât că acesta urma să fie singurul punct al cunoaşterii despre care să poată afirma că are pricepere şi a decis că în decursul slujirii sale, se va trudi să aducă oamenii la acest punct; acesta a fost lucrul pe care l-a transformat în „lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea” cunoaşterii sale; „ba încă, şi acum (spune el) privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu.” (Ef. 3:18, Fil. 3:8)

În această cunoaştere a lui Hristos, există un „preţ nespus de mare” faţă de toate celelalte cunoaşteri din lume; nu există nimic mai plăcut şi mai mângâietor, mai însufleţitor şi înviorător, mai fermecător şi mai satisfăcător pentru suflet. Numai Hristos este Soarele şi Centrul tuturor adevărurilor divine revelate; iar noi nu putem predica nimic altceva, ca fiind obiectul credinţei noastre şi elementul necesar al mântuirii sufletului nostru, care să nu se întâlnească în Hristos sau care să nu facă referire la Hristos, într-un fel sau altul; numai Hristos este întregul fericirii omului, Soarele care îl luminează, Medicul care îl tămăduieşte, Zidul de foc care îl apără, Prietenul care îl mângâie, Mărgăritarul care îl îmbogăţeşte, Chivotul care îl sprijină, Stânca ce îl susţine în cele mai mari presiuni, „ca un adăpost împotriva vântului şi ca un loc de scăpare împotriva furtunii, ca râuri de apă într-un loc uscat şi ca umbra unei stânci mari într-un pământ ars de sete” (Isaia 32:2). Numai Hristos este scara dintre pământ şi cer, Mijlocitorul dintre Dumnezeu şi om, o taină pe care îngerii din ceruri doresc să o afle, să o iscodească şi să privească în ea (1 Pet. 1:12).