Nascut dupa miezul noptii

Este uşor să învăţăm doctrina trezirii personale şi a trăirii biruitoare; dar este cu totul altceva să ne luăm crucea şi să înaintăm cu greu pe dealul întunecat şi amar al renunţării la sine. Aici mulţi sunt chemaţi şi puţini sunt aleşi. La fiecare persoană care intră cu adevărat în Å¢ara Promisă există mulţi care stau pentru o vreme şi se uită cu jind dincolo de râu, după care se întorc trişti la siguranţa comparativă a deşeurilor deşertului vechii vieţi.

Oricine vrea să îşi verifice adevărata stare spirituală în care se află poate să o facă observând care au fost gândurile sale voluntare în ultimele ore sau zile. La ce s-a gândit atunci când era liber să se gândească la ce îi plăcea? Spre ce s-a întors adâncul inimii lui atunci când era liber să se întoarcă spre orice dorea? Atunci când pasărea gândului a fost lăsată liberă, a zburat ea ca un corb pentru a se aşeza pe cadavrele care pluteau sau s-a învârtit ca porumbelul şi mai târziu, s-a întors la arca lui Dumnezeu? Iată un test uşor de făcut şi, dacă suntem oneşti cu noi înşine, putem descoperi nu numai ce suntem, ci şi ceea ce vom deveni. În curând vom fi suma gândurilor noastre voluntare.

Omul care este înălţat de succes şi coborât de eşec este încă un om firesc.

Dă-te jos de pe tronul din inima ta şi întronează-L pe Isus în ea. Aşează-L pe El în centrul atenţiei inimii tale şi încetează să mai vrei să fii un erou. Fă în aşa fel încât El să fie totul în viaţa ta şi încearcă să devii tot mai mic. Dedică-ţi întreaga viaţă doar slavei Sale şi schimbă motivaţiile vieţii tale de la sine la Dumnezeu. Lasă ca motivaţia comportamentului tău zilnic să fie Hristos şi slava Sa, nu tu, nici familia ta, nici ţara sau biserica ta. În toate lucrurile lasă-L pe El să aibă întâietatea.

Chiar acum ne aflăm într-o altă perioadă de tranziţie, şi binecuvântat este omul care ştie încotro ne îndreptăm. Oricare ar fi direcţia pe care o stabileşte vântul teologic, există două lucruri asupra cărora putem fi siguri: unul este că Dumnezeu nu Îşi va permite să rămână fără nici un martor. Întotdeauna vor exista unii care vor ţine principiile lui Hristos, planul inspirat al doctrinei creştine. Adevărul mântuitor nu va fi niciodată complet ascuns de vederea oamenilor. Cel sărac cu duhul, cel care se pocăieşte Îl va găsi întotdeauna pe Hristos aproape de el, gata să îl salveze. Celălalt este că Duhul Sfânt e adevăratul conservator al ortodoxiei şi va spune mereu aceleaşi lucruri sufletelor blânde şi încrezătoare. Inimile iluminate sunt de acord în privinţa punctului în care cade lumina. Singurul nostru pericol real este că Îl putem întrista pe Duhul binecuvântat până când El va tăcea şi vom fi lăsaţi, astfel, la mila intelectelor noastre. Atunci vom avea din abundenţă creştini învăţaţi, dar vom fi săraci în sfinţi închinători. Vom avea apărători ai credinţei care îşi pot intimida adversarii cu logica şi cunoştinţele lor, dar vom fi fără profeţi, mistici şi autori de imnuri. Vom avea rugul, tăiat, îngrijit şi cultivat corespunzător, dar în rug nu va fi nici un foc.

Un creştin adevărat nu trebuie să îşi apere nici posesiunea, nici poziţia. Dumnezeu va avea grijă de ambele. Dă drumul comorilor tale şi Domnul ţi le va păstra până în viaţa eternă. Agaţă-te de ele şi nu îţi vor aduce decât necaz şi nefericire până la sfârşitul zilelor tale.

Este mai bine să fii înşelat de câteva ori decât să dezvolţi o suspiciune constantă cum că cineva încearcă să te înşele. E mai bine să ţi se spargă casa decât să îţi petreci restul zilelor şi nopţilor stând cu o puşcă pe genunchi, păzind-o. Renunţă la ea, şi o vei păstra. Apăr-o, şi o vei pierde. Aceasta este legea împărăţiei şi se aplică fiecărui suflet regenerat. Ne putem permite să ne încredem în Dumnezeu; dar nu ne putem permite să nu o facem!

În rugăciunile noastre private şi în serviciul public Îi cerem în mod constant lui Dumnezeu să facă unele lucruri pe care fie le-a făcut deja, fie nu le poate face din pricina necredinţei noastre. Noi Îl rugăm să vorbească atunci când deja a vorbit şi când vorbeşte în acel moment. Îi cerem să vină atunci când este deja prezent şi când aşteaptă să Îl recunoaştem. Îl implorăm pe Duhul Sfânt să ne umple când, în tot acest timp, noi Îl împiedicăm să o facă prin îndoiala noastră.