Intorc vorba diavolului

Martin Lloyd-Jones a spus : Nu voi uita niciodată momentul în care le-am citit pentru prima oară, şi binecuvântarea pe care mi-au adus-o în suflet. Sunt o operă spirituală clasică, fără urmă de îndoială. Într-o vreme ca aceasta, când mulţi sunt preocupaţi numai de problemele organizării şi regrupării ecleziastice, iar alţii sunt în primejdia de a cădea într-un interes fanatic şi corintic faţă de fenomenul spiritual, în timp ce majoritatea practică un creştinism formal, nimic nu mai poate fi mai folositor ca mesajul acestei cărţi. Ea ne îndreaptă atenţia spre singurul lucru care are importanţă până la urmă, fără de care toate celelalte sunt mai mult sau mai puţin zadarnice. De asemenea, ea ne îndreaptă atenţia spre drumul care duce la trezire – atât personală, cât şi generală. Fie ca Dumnezeu să o binecuvânteze, şi să o folosim în scopul acesta.

Din introducere: Dacă cititorul care şi-a croit drum printre argumentele prezentate aici ajunge nepăsător la ultima pagină – fără nici o dorinţă de a înălţa propriul „amin” – ar trebui să se întrebe dacă nu este cumva necredincios; oricât de neplăcut ar fi acest lucru, este adevărat. Spiritualitatea pură din raţionamentele autorului şi prezentarea copleşitoare a dovezilor biblice sugerează că opinia lui nu este eronată. Împotrivirea faţă de o asemenea expunere a adevărului divin este egală cu necredinţa, şi acest lucru reiese în mod clar, în ciuda oricăror afirmaţii care susţin contrariul. Dacă un om este „născut din nou prin Duhul lui Dumnezeu”, el nu mai poate fi legat de pământ şi materialist în esenţă; el cunoaşte lucrurile Domnului la fel de bine ca pe cele omeneşti. Dacă nu fac altceva mai mult, aceste pagini pot măcar să tulbure pe unii oameni care au acum doar o formă de evlavie, şi să-i ajute să înţeleagă că Îl pot cunoaşte pe Cel care aduce viaţa veşnică.

După cum am spus deja, auzim astăzi mult despre nevoia oamenilor de a face ceva; se aude tot mai puţin de la amvoane despre nevoia creştinului de a căuta prezenţa Domnului său şi de a-L cunoaşte pe Hristos mai mult şi mai personal. Aţi putea să spuneţi că această stare de lucruri nu este rea, şi că ea încurajează pe fiecare credincios să fie lipsit de egoism şi să privească la folosul celorlalţi. Totuşi, în ciuda calităţilor ei, această abordare tinde să-l facă pe credincios să-şi piardă interesul faţă de rugăciune şi părtăşie personală cu Hristos. Având în vedere predominarea învăţăturilor biblice într-o asemenea relaţie personală, ar trebui să deplângem lipsa acestei accentuări în predicarea modernă. Nu contează nivelul de inteligenţă cu care ne apropiem de lucrurile lui Dumnezeu, nici bogăţia informaţiilor care ne stau la îndemână; există o imensă diferenţă între cunoaşterea unei doctrine şi cunoaşterea Persoanei despre care vorbeşte Biblia.

Autorul: Sunt ferm convins că Domnul Isus Hristos caută să Se arate tuturor credincioşilor născuţi din nou, în viaţa aceasta. Fiindcă înţeleg că o asemenea declaraţie deschisă poate fi o mare surpriză pentru cititor, îl rog doar să-mi dea timp să mă explic. Deşi unii pot considera că această credinţă a mea se bazează doar pe sentimente, eu sunt convins că – din motive vrednice de înţelepciunea Sa – Mântuitorul nostru doreşte să Se descopere tuturor urmaşilor Săi sinceri, într-un mod spiritual şi prin puterea divină, mai devreme sau mai târziu. Nu cred că învăţătura aceasta este doar adevărată, sunt sigur că este şi scripturistică, raţională şi de mare importanţă. Din cauza aceasta, m-am aşezat la masa de scris ca să tratez pentru câtva timp acest subiect profund. În felul acesta, vă ofer posibilitatea de a vedea unde greşesc (dacă greşesc), şi de a vă încuraja (dacă am dreptate) să căutaţi o binecuvântare pe care eu o consider de nepreţuit – arătarea lui Hristos în sufletul fiecăruia, care determină cunoaşterea Lui prin experienţă şi bucuria prezentă a mântuirii Sale.

Fiindcă am meţionat deja scopul şi folosul arătărilor obişnuite, ar fi bine să vorbesc puţin şi despre neînţelegerea lor. Tendinţa lor adevărată este să umilească omul în sac şi cenuşă. Cuvintele celor care sunt favorizaţi să le primească sunt: „Va locui oare cu adevărat Dumnezeu pe pământ?”; „Doamne, ce este omul, ca să iei cunoştinţă de el, şi fiul omului, ca să iei seama la el?”; „Acum ochiul meu Te-a văzut, de aceea mi-e scârbă de mine, şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă”. Dar fiindcă în inima omului nu există nimic care să nu poată fi ispitit, corupt şi pervertit, de îndată ce puterea care însoţeşte arătarea se micşorează puţin, Satana începe să arunce săgeţile aprinse ale mândriei spirituale. „Eşti un favorit al cerului” şopteşte bătrânul şarpe, „puţini sunt atât de binecuvântaţi. Toţi duşmanii tăi sunt distruşi; nu mai este nevoie să stăruieşti atât de mult în rugăciune, nici să mai fii atât de strict în lepădarea de tine însuţi; nu vei cădea niciodată”. Dacă cel credincios nu este atent şi nu stinge aceste săgeţi aprinse cu scutul său imediat după ce vrăjmaşul le trimite, va fi în curând rănit, şi mândria se va aprinde din nou în sufletul lui.

Dacă, din cauză că avem litera Scripturii, trebuie să ne lipsim de arătările directe ale lui Hristos şi ale Duhului Său, am pierdut foarte mult din cauza Cărţii Sfinte, şi avem dreptul să spunem: „Doamne, întoarce-ne în timpurile lui Moise. Slujitorii Tăi evrei puteau să Te vadă faţă în faţă, dar acum noi nu putem vedea nimic în afară de scrierile lor. Ei Å¢i-au văzut slava în diferite descoperiri minunate, dar noi suntem lăsaţi să aflăm despre slava Ta din rândurile de pe hârtie. Ei au avut Åžechina strălucitoare; noi avem numai nişte descrieri nelămurite ale ei. Ei au fost binecuvântaţi cu prooroci vii; noi avem doar scrisori moarte. Chivotul legământului Tău a mers înaintea lor şi a împrăştiat groaza în duşmanii lor, dar o carte de care vrăjmaşii noştri îşi bat joc în fiecare zi este singura descoperire a puterii Tale printre noi. Ei se lăudau cu Urim şi Tumim, şi primeau imediat răspunsuri prin intermediul heruvimilor; noi avem doar răspunsuri generale, luate din scrierile greceşti şi evreieşti, şi pe multe nici nu le înţelegem. Ei discutau familiar cu Moise, mijlocitorul lor, cu Aaron, marele preot, şi cu Samuel, proorocul lor; aceşti oameni sfinţi le-au dat îndrumări precise în cazurile neclare; dar vai!... apostolii şi oamenii inspiraţi sunt morţi, şi Tu, Doamne Isuse, Mijlocitorul, Preotul şi Profetul nostru, nu poţi fi consultat în nici o privinţă, fiindcă nu Te mai descoperi! Cât despre cartea Ta sfântă, ştii că uneori ne lipsesc banii ca să o cumpărăm, ne lipseşte învăţătura ca să consultăm originalul, ne lipseşte înţelepciunea ca să înţelegem traducerile, ne lipseşte îndemânarea sau vederea ca să o citim, şi suntem astfel împiedicaţi să o folosim şi să tragem vreun beneficiu de pe urma ei. O, Doamne, dacă din cauza acestui tablou binecuvântat al Tău nu mai putem avea nici o descoperire a slăvitului Original, ai milă de noi, ia-ne cartea Ta preţioasă, şi arată-ne persoana Ta mai preţioasă, aşa cum ai făcut cu înaintaşii noştri”.

Cuprins

• Cuvânt înainte de Martyn Lloyd Jones
• Introducere
•  
• 1. Realitatea arătărilor
• 2. Descoperirea lui Hristos în faţa credincioşilor
• 3. Scopurile lui Dumnezeu în arătări
• 4. Măsura descoperirilor
• 5. Arătări din Vechiul Testament
• 6. Arătări din Noul Testament
• O caracterizare a lui John Fletcher