Din teascul zdrobirii

N-o să cânți mai frumos niciodată
Ca în ziua când ieși din cuptor
Când o Mână duioasă de Tată
Te-a purtat peste tot, biruitor.

N-o să ai o credință mai mare
Ca în ceasul când țărmul atingi
Când trecut-a și val, și-ncercare;
Mai frumos ca atunci n-ai să cânți.

Nu e ruga cu foc mai 'nălțată
Ca în clipa când vasu-i zdrobit
Când cunoști și a leilor groapă
Și o Mână ce gura le-o 'nchid.

Nu sunt versuri pe buze alese
Și duioase ca-n ceasul când plângi
Mângâiat de iubitele-I brațe
La finalul dorit vezi c-ajungi.

N-o să ai o iubire mai mare
Ca atunci când te vezi cel mai mic
Într-o Mână preasfântă și tare
Și un Tată zicând: „Te ridic!”

Și-ai să vezi c-a sădit încercarea
Al iubirii sfânt vers și ceresc
Și-ai să cânți printre lacrimi cântarea
Ce o știu numai cei ce biruiesc.

Vei cânta cum nicicând n-ai cântat
Și puterea-ți va fi întreită,
Iar obrazul de lacrimi udat
Va fi șters de o Mână iubită.

Din poezia Versuri printre lacrimi…



Cornelia Sărac s-a născut la 13 august 1965 în satul Bălaia, județul Bihor. Este absolventă a Liceului „Solidaritatea”, din Oradea, și a Seminarului Biblic „Trandafir Șandru”, din Oradea, promoția 2014–2016. Este membră în Biserica Penticostală „Betesda” din Tileagd. La 10 ani, începe să cânte în orchestra bisericii. La vârsta de 16 ani, trece printr-un accident care îi va lăsa urme pentru tot restul vieții, însă în ciuda acestui fapt se implică tot mai mult în lucrarea bisericii: începe să scrie poezii, cântă în cor, se ocupă de grupa de copii, scrie scenete și formează o grupă de tineri, care de mai bine de 10 ani prezintă în fiecare seară de revelion o scenetă în biserică. Versetul care a ajutat-o să accepte zdrobirea în viața ei este Matei 18:8 și știe că, indiferent ce ar întâmpina în călătoria pe marea vieții, Tatăl ceresc e la cârmă.