Costul uceniciei

Un comentariu deosebit de apreciat al Predicii de pe Munte, având ca temă centrală diferența dintre harul ieftin și harul costisitor – chemarea lui Hristos, „pentru care ucenicii părăsesc mrejele și Îl urmează“.

Costul uceniciei, penultima carte antumă a lui Dietrich Bonhoeffer, constituie o analiză lucidă a harului ieftin, caracterizat de autor drept „dușmanul de moarte al bisericii noastre“. Deși profund ancorată în realitățile sumbre ale Germaniei interbelice, analiza necruțătoare a autorului și-a depășit cu mult epoca, intrând, astfel, în repertoriul spiritualității creștine fără vârstă.

Harului ieftin (principala maladie spirituală care îl preocupa), Bonhoeffer îi opune fără ezitare harul costisitor – „chemarea lui Hristos, pentru care ucenicii părăsesc mrejele și Îl urmează“. Cu referire la această chemare, Bonhoeffer scria, în mod profetic: „Cine pășește pe drumul uceniciei se supune morții lui Isus, își dă viața lui morții. [...] Fiecare chemare a lui Hristos duce la moarte.“ Desigur, autorul avea în vedere „omorârea omului nostru vechi“, care are loc prin chemarea făcută de Isus, dar, pentru el, afirmația s-a dovedit adevărată nu doar la nivel lăuntric, ci și la nivelul întregii sale existențe: Bonhoeffer a pășit el însuși în părtășia martiriului, fiindcă a refuzat radical compromisul cu regimul național-socialist aflat la putere în Germania.

Costul uceniciei, scrisă în mare parte sub forma unui comentariu la Predica de pe Munte, respiră o mare prospețime spirituală, datorită faptului că, în viața autorului, harul și ucenicia s-au îngemănat indisolubil. Bonhoeffer scrie cu fervoare, polemizând, nu de puține ori, cu establishment-ul teologic al vremii sale. Retorica sa nu este însă un exercițiu al teologului „de fotoliu“, ci expresia pasiunii ucenicului care a primit harul costisitor.

Dietrich Bonhoeffer (1906 – 1945), pastor și teolog luteran educat la Tübingen, Berlin și New York, a lăsat o bogată moștenire teologică, publicată mai ales postum. S-a dovedit inflexibil în relația cu partidul nazist, care a încercat să „alinieze” Biserica Evanghelică la propriile scopuri politice. Apărător neobosit al cauzei Bisericii Mărturisitoare, n-a ezitat să pregătească pastori în clandestinitate, la Finkenwalde (astăzi, Szczecin-Zdroje, Polonia) sau în diverse localități din Pomerania. Pentru implicarea în rezistența antinazistă, a fost întemnițat și condamnat la moarte prin spânzurare. Execuția a avut loc la Flossenbürg, la 9 aprilie 1945, cu o lună înainte de capitularea Germaniei.