Ce s-a intamplat cu inchinarea?

Venirea Domnului se apropie. Încerc să predic de fiecare dată cu acest gând în minte. Tot ceea ce scriu, scriu având această posibilitate în minte. Doresc să mai scriu încă o carte pe tema închinării înaintea lui Dumnezeu. Dacă nu voi reuşi să o scriu, nu va fi nici o problemă. Aş prefera ca Domnul Isus să vină decât ca eu să scriu cartea. Am citit despre John Wesley că a fost întrebat odată cum ar reacţiona dacă Cristos ar veni chiar în noaptea aceea. Răspunsul lui imediat a fost: Nu cred că-mi voi schimba nici unul din planurile mele.

Frate şi soră, noi suntem aduşi la Dumnezeu, la credinţă şi la mântuire ca să ne închinăm şi să-L adorăm pe El. Noi nu venim la Dumnezeu ca să fim transformaţi automat în creştini, în creştini mici şi plictisitori, făcuţi după acelaşi calapod.

Pot să spun cu toată certitudinea, bazat pe autoritatea descoperirilor din Cuvântul lui Dumnezeu, că orice bărbat sau femeie de pe acest pământ care este plictisit şi dezinteresat de închinare nu este pregătit pentru cer.

Sunt de părere că nu trebuie să ne concentrăm asupra lucrării pentru Dumnezeu până când nu am învăţat semnificaţia şi plăcerea de a ne închina Lui. Un închinător poate lucra în aşa fel încât lucrarea lui să aibă valoare veşnică. Dar un lucrător care nu ştie să se închine nu face altceva decât să îngrămădească lemn, fân şi trestie pentru momentul când Dumnezeu va arde lumea.

Avem biserici mari, sanctuare frumoase şi ne unim cu toţii în refrenul: Nu avem nevoie de nimic. Dar toate indiciile spun că suntem într-o mare nevoie de închinători.

Deoarece nu suntem închinători adevăraţi petrecem o grămadă de timp în biserici doar învârtindu-ne roţile, consumând benzină, făcând zgomot, dar nu ajungem nicăieri.