Birul Cezarului și dreptul lui Dumnezeu

MULȚUMIM FRUMOS, SINI!

Așa cum mi-am format obiceiul să-mi ridic poșta din căsuța poștală a casei în jurul orei unu după-amiază, am făcut-o și în urmă cu trei luni de zile. Dar, spre deosebire de alte dăți, căsuța era plină ochi, cum se zice, pentru că, pe lângă câteva plicuri, în ea se afla un colet înghesuit ale cărui dimensiuni mi-au atras atenția. Fiind curios să știu ce este înăuntrul acelui pachet, m-am grăbit să-l desfac, și mare mi-a fost mirarea să aflu că primisem o carte de la unul din nepoții mei care locuiește în Chicago, carte pe care tocmai o publicase. Numele nepotului este Ioan Sinitean, cunoscut printre cei mai apropiați ai lui sub numele prescurtat de „Sini”. Numele cărții? Birul Cezarului și dreptul lui Dumnezeu!

Pe lângă faptul că sosirea acestei cărți a fost o surpriză plăcută emoțional, primirea ei a însemnat și o satisfacție pentru preocupările mele intelectuale și de credință, astfel că m-am apucat să o citesc imediat. Și am constatat că Sini a făcut o lucrare valoroasă, care merită să fie cunoscută de cât mai mulți oameni care se consideră credincioși și vor să trăiască după voia lui Dumnezeu, dar și de cei care, chiar dacă apreciază mai puțin credința în Dumnezeu, doresc să aibă în viață o conduită care să fie apreciată de comunitatea în care trăiesc.

Eu îl încurajez pe orice om să fie interesat și responsabil de propria-i soartă și să citească cu atenție și interes această carte care cu siguranță îl va ajuta să dobândească multe lucruri necesare pe care le spune Sfânta Scriptură despre autoritate, autorități și relația oamenilor cu acestea. Voi reda, în rândurile ce urmează, câteva din multele lucruri bune și demne de cunoscut pe care le cuprinde această carte; și acestea într-un mod succint, dar cu dorința sinceră să las la îndemâna cititorilor să guste ei înșiși din frumusețea adevărurilor ce reies din ea pe de-o parte, iar pe de altă parte să se convingă cât de actual și de necesar este Cuvântul lui Dumnezeu pe care autorul îl prezintă în lucrarea lui și care ar trebui să fie respectat și trăit de toți oamenii zilelor noastre.

Așa cum am spus mai înainte, subiectul, dimensiunea și ținuta cărții mi-au făcut plăcere, în primul rând pentru că Sini a pus accentul în mod deosebit pe ceea ce scrie în Sfântă Scriptură, iar citatele unor autori umani sunt redate doar ca recunoașteri personale ale acestora că Dumnezeu vrea ca toți oamenii să-I înțeleagă voia așa cum ne-a lăsat-o scrisă în această Carte unică, de neînlocuit și destinată să fie călăuză pentru orice om. Chiar dacă Sini și-a exprimat și câteva opinii personale, ceea ce este normal să le aibă, acestea sunt explicate prin înțelegerea personală a Cuvântului dumnezeiesc.

Noi știm, sau ar trebui să știm, că Sfânta Scriptură cuprinde Cuvântul lui Dumnezeu pe care l-au redat în scrierile lor, la timpul potrivit, câțiva autori umani inspirați de Dumnezeu prin Duhul Sfânt să o facă în acest fel. La vremea hotărâtă de Dumnezeu, alți oameni au fost impulsionați și inspirați tot de El, cu dorința de-a culege și de-a lega împreună scrierile acestea într-o carte unică, deosebită de orice altă carte din lume, care a fost numită Sfânta Scriptură sau, mai scurt, Biblia.

De aceea, este foarte important ca fiecare cititor să citească, să cunoască, să creadă tot ce scrie în această carte unică și bineînțeles să facă tot ce depinde de el ca să aplice învățăturile ei în viață. Pentru acest motiv, recomand fiecărui cititor să cântărească bine și prin prisma Cuvântului divin ceea ce a scris Sini în cartea lui: Birul Cezarului și dreptul lui Dumnezeu. Este la latitudinea fiecăruia să-și însușească sau nu ideea principală ce străbate Biblia și concluziile lui referitoare la tema dezbătută.

Personal, recomand oricărei persoane să citească această carte scrisă de Sini cu toată atenția, și studierea ei să o facă fără idei preconcepute, fără dorința de a critica, a combate sau a respinge tot ce el a adunat cu multă muncă, perseverență și dorință sinceră de-a ne ajuta să înțelegem autoritatea sub care ne găsim în viață și pe care trebuie să o acceptăm în situațiile pe care viața ni le așterne înainte. Îndemn deci pe oricine să citească și să chibzuiască bine, cu atenție și responsabilitate, pentru sine, lucrarea scrisă de Sini, ca să poată înțelege mai ușor de ce uneori ni se par contradictorii, de neînțeles sau de neexplicat unele situații de autoritate sub care ajungem. Mai mult decât atât, după citirea acestei cărți, fiecare își va putea clarifica mai bine de ce trebuie să fim, în primul rând, sub autoritatea lui Dumnezeu în viață și de ce tot Dumnezeu a hotărât să fim în același timp și sub autoritatea unor semeni de ai noștri, chiar dacă uneori această situație este inconfortabilă. În continuare îmi voi reda câteva păreri despre conținutul acestei cărți scrisă de Sini.

În primul rând, eu socotesc că fiecare din noi ar trebui să admitem și să realizăm că Tatăl ceresc nu întâmplător a pus în inima lui Sini dorința de-a aprofunda această idee despre dreptul lui Dumnezeu asupra omului și totodată despre unele drepturi pe care „cezarii” lumii acesteia, adică guvernanții zilelor noastre, le au asupra semenilor de orice categorie socială ce se găsesc pe un anumit teritoriu ori zonă de jurisdicție, și să le fim supuși.

În același timp, trebuie să-l apreciem pe autor pentru că a acceptat și a dus la bun sfârșit această temă a lucrării care, recunoaștem ori nu, ne privește pe fiecare din noi. De fapt, tot ce a făcut Sini ar fi trebuit să facem fiecare din noi. De ce? Pentru că fiecare om, și cu atât mai mult fiecare creștin, trebuie să cunoască temeinic ce spune Dumnezeu despre autoritatea Sa, dar și despre autoritatea pe care El a dat-o unor semeni de ai noștri și despre felul în care noi trebuie să ne raportăm la cele două feluri de autorități.

Fără îndoială că fiecare din noi am trecut prin probleme în care a trebuit să alegem atitudinea pe care să o avem față de autorități; uneori când a fost vorba despre autoritatea supremă a lui Dumnezeu, iar alteori a fost vorba de autorități omenești. Și ar trebui să ne amintim dacă în aceste situații am făcut ceea ce spune Biblia. Unii poate vom constata că nu am făcut așa, sau oricum nu am apelat la Sfânta Scriptură, sau dacă am făcut-o, a fost rar, sau poate doar superficial. Dar s-ar putea să vedem că uneori am fost îndârjiți să nu cercetăm Sfânta Scriptură în această privință, și această îndărătnicie a fost atât de puternică încât nici suferința de ordin fizic sau de ordin spiritual nu ne-a frânt-o.

Oricum, citind această carte scrisă de Sini, putem fi ajutați să ne vedem trecutul greșit, când, deși am fost afectați în mod negativ în viața noastră, totuși nu ne-am străduit să privim la Cuvântul Sfânt, ca să înțelegem rostul autorităților și poziția pe care să o avem față de ele. Ne-am mulțumit să fim pasivi sau să ne însușim ideile ce le auzeam spuse de „vorbăreții lumii acesteia” și care erau însușite de cei mai mulți, dar care în final s-au dovedit eșecuri dureroase.

Din expunerile făcute în carte reiese că Sini a avut și el suspansuri de acest fel în viață, și după mărturia lui le-a înțeles doar când a apelat la Sfânta Scriptură, a acceptat cuvintele ei și apoi a fost mulțumitor pentru că Dumnezeu ne-a lăsat la îndemâna noastră această carte de neînlocuit. El zice: Experiența mea personală... a fost contextul în care Duhul Domnului m-a îndemnat să ridic vălul pentru a înțelege porunca Domnului Isus...: „Dați dar cezarului ce este al cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”.

Din aceste întâmplări ce au avut loc în viața lui, autorul a înțeles și a dorit apoi să cheltuiască mult timp pentru a ne putea aduce de-a gata, în mod concentrat și de aceeași semnificație, texte biblice care clarifică evenimentele contradictorii ce au loc în viața noastră, a oamenilor, referitoare la felul cum ar trebui să fie relația noastră cu Autoritatea Supremă, adică cu Dumnezeu, cât și cu autoritatea pământească pe care o întâlnim în viață.

În această carte a lui Sini sunt multe răspunsuri bune care ne pot fi de folos în asemenea situații. De asemenea, este de folos să înțelegem prin această prismă și cauza, nevoia și modul în care trebuie să fie înțelese cele două autorități, pentru că numai astfel vom putea împlini pe de-o parte voia Tatălui ceresc și pe de altă parte cerințele legitime ale autorității pământești.

Ce poate fi mai de folos pentru un creștin, ca de altfel pentru orice om care trăiește în lume, decât să cunoască bine și corect soluția pe care i-o dă însuși Dumnezeu în privința autorității; sub care autoritate, când și de ce trebuie să se supună? Este evident că, pentru a ajunge la acest rezultat, autorul a adunat o serie de date din care să înțelegem cine este Dumnezeu, ce sunt autoritățile civile și ce suntem noi în comparație cu fiecare din aceștia. El merge și mai departe cu cercetările și, după ce a ajuns la concluzia firească, ne oferă texte biblice în care se vede unde se ajunge când nivelul și dreptul fiecărei autorități nu este bine înțeles, nu este separat și nu este respectat întocmai după voia lui Dumnezeu. De asemenea, autorul arată documentat că amestecul și înlocuirea celor două autorități între ele deschid larg ușa rătăcirii, corupției, abuzului, nedreptății, necazului și chiar al pierzării veșnice. Eu consider că nici un om sincer, care cugetă bine, nu ar vrea să ajungă în asemenea situație.

Pentru munca depusă și expusă în această carte, ce ne este de folos și nouă, consider că trebuie să prețuim osteneala autorului și să-i arătăm această prețuire măcar prin cuvintele: „Mulțumim frumos, Sini!”

Cea de-a două idee pe care am remarcat-o străbătând această lucrare este cea care vorbește despre responsabilitatea personală și despre responsabilitatea colectivă. Accentul pe care l-a pus autorul este pe responsabilitatea individuală, pentru că consecințele vin în primul rând ca urmare a faptelor noastre personale, și numai după aceea din responsabilitatea colectivă. Acest adevăr ar trebui să-l cunoască și să țină seama de el fiecare din noi, pentru că, privind cu grijă și atenție în viața noastră și a semenilor noștri, vom remarca cu siguranță că, în general și de cele mai multe ori, oamenii preferă să amestece sau să inverseze responsabilitatea personală cu cea colectivă. Acest fapt are loc fiindcă există falsa impresie că suntem mai puțin răspunzători și chiar ne simțim mai bine dacă o parte din vina noastră o aruncăm asupra celorlalți. Cuvântul Domnului însă este categoric: Fiecare să se cerceteze, deci, pe sine însuși... (1 Corinteni 11:28) A face altfel nu este doar o lașitate pe care Dumnezeu o tratează după dreptatea și autoritatea Sa, ci este și încercarea noastră vicleană de-a scăpa de consecințele de care suntem conștienți că le merităm.

În lucrarea sa, Sini ne arată documentat că avem în primul rând o responsabilitate personală față de Dumnezeu și apoi, în anumite limite, și față de autoritatea civilă. Noi trebuie să acceptăm această orânduială a societății umane pentru că stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu (Romani 13:1) Din aceste cuvinte ale Scripturii totodată este ușor de dedus și de înțeles că niciun om, sub niciun motiv sau pretenții, nu poate evita să fie sub autoritatea lui Dumnezeu. Absolut nu! Nici împărații, nici dregătorii, nici oamenii de cultură, nici oamenii de știință (veritabili), nici oamenii religiei sau formatorii de opinii nu pot, nu au cum, să evite și să nu țină seama de cuvintele lui Dumnezeu și autoritatea Lui. Prin urmare, toți cei care ajung printr-o împrejurare sau alta să facă parte din autoritățile civile, la fel ca și cei care nu fac parte din acestea, ci, din contră, sunt sub controlul și voința lor, trebuie să țină cont că sunt în primul rând sub autoritatea lui Dumnezeu. Vedem așadar că, prin rândurile scrise în cartea lui, autorul ne duce gândirea la faptul că în relația cu Făcătorul lui - cu Dumnezeu, responsabilitatea omului a rămas neschimbată, adică supunerea față de Dumnezeu trebuie să fie totală, prioritară și urmată de consecințe, așa cum a fost pentru primii oameni creați de El.

Dacă ne uităm atent la cei „înălțați în dregătorii” din vremea noastră, vom remarca că unii dintre aceștia își arogă și își proclamă merite și drepturi care de fapt nu le aparțin. Este simplu să vedem aceasta fiindcă orice om este dotat cu calități umane specifice, dar în același timp este limitat în capacitățile sale intelectuale. Este evident că Dumnezeu, când a creat ființa umană, în omnişciența Sa, Şi-a păstrat puterea și prioritatea autorității Lui, fiind Autoritatea Supremă în Univers. Marea problemă este că anumiți semeni, și uneori sunt majoritari, îi aleg să fie ca autorități civile pământești pe unii semeni de acest fel, ignorând sau renunțând în mod deliberat la dreptul de alegere care le-a fost dat, ca să respecte orânduiala lui Dumnezeu și nu ca să inverseze cele două autorități, adică cea divină cu cea omenească.

Iată ce scrie Sini despre acest drept de alegerea a fiecăruia dintre noi: „Dumnezeu a oferit omului liberul-arbitru, adică oportunitatea și în același timp capacitatea de-a alege. Și această libertate e una dintre expresiile de dragoste a lui Dumnezeu față de capodopera creațiunii Sale, dar trebuie să fim atenți că aceasta poate fi abuzată de cel rău (Satan)” (pag. 414) (s.a.) Dacă sunt multe nedreptăți în lume, în guvernarea și autoritatea ei, ele nu se datorează lui Dumnezeu, ca Autoritate Supremă, ci sunt o urmare a alegerii în autoritățile pământești a unor astfel de oameni care, în nepăsarea lor față de autoritatea supremă a lui Dumnezeu, își ascund viața de păcat în care trăiesc prin diferite artificii sau prin alte păcate cum sunt minciuna, furtul, batjocura, lauda, jurământul strâmb, ș.a.m.d., dar pe care unii semeni nu le sancționează. Este o mare naivitate să crezi că o astfel de autoritate, pentru care îți dai acceptul, considerând-o bună, ar putea să fie pentru binele tuturor oamenilor și după voia lui Dumnezeu. Acest aspect nu a fost omis de autor în cartea sa, unde face următoarea mențiune: „Pentru a promova o conduită morală ireproșabilă în societatea pe care o conduc, conducătorii înșiși trebuie să fie modele, sau standarde demne de urmat.” (pag. 384) (s.a.) Dacă e așa, cum se poate explica alegerea conștientă, fără discernământ și fără remușcări, în poziții înalte, a unor oameni imorali și fără caracter? Poate Dumnezeu ca și Autoritate Supremă să fie de acord cu o asemenea alegere? Pot spune astfel de oameni că Îl cinstesc și sunt recunoscători lui Dumnezeu pentru că le-a dat dreptul de alegere?

Este de apreciat cum, prin arătarea adevărului Scripturii, Sini, ca autor, evită să fie robul unor păreri pseudo-religioase. El a păstrat autenticitatea Sfintelor Scripturi despre responsabilitatea personală față de autoritatea suverană a lui Dumnezeu, cât și față de cea omenească rânduită de El, pentru că a considerat că numai acest adevăr este de folos fiecăruia. Fără nicio îndoială că ceea ce scoate în evidență autorul este pentru noi un semnal de avertizare. De aceea, socotesc că și pentru această atenționare scrisă în această lucrare, Birul Cezarului și dreptul lui Dumnezeu, suntem îndatorați să zicem: „Mulțumim frumos, Sini!”

Cel de-al treilea lucru foarte important pe care l-am observat în această carte este că autorul nu invită cititorii la un dialog, sau la o dezbatere, ori la o confruntare. Nu. El dorește să ne imprime ceva mai util, necesar și cu urmări mult, mult mai binefăcătoare. Prin părerile personale exprimate și prin citatele specifice culese din Sfânta Scriptură, Sini demonstrează că scopul lui e mai înalt; e de ordin spiritual. El dorește ca fiecare cititor să înțeleagă și să conștientizeze că, acceptând adevărul Sfintelor Scripturi, poate să ajungă la starea în care să nu fie preocupat atât de mult de ce se întâmplă în lumea noastră în care trăim și care este într-o continuă agitație, ci să fie preocupat de cum ar putea să ajungă la împlinirea cerințelor pe care Dumnezeu, ca Autoritate Supremă, le cere.

În adevăr, birul, sau taxele ori impozitele, cum spunem noi în zilele noastre, nu o să dispară cât va fi lumea aceasta, fiindcă prin ele se susține baza materială, financiară și de existență a autorităților pământești, a funcționării și continuității lor. Este o „rânduială” pusă de Dumnezeu, și respectarea sau nerespectarea ei arată dacă cineva are un cuget curat înaintea lui Dumnezeu, sau nu, așa cum spune Biblia: De aceea trebuie să fiți supuși nu numai de frica pedepsei, ci și din îndemnul cugetului. Tot pentru aceasta să plătiți și birurile (Romani 13:5-6).

Și, după cum rezultă din tema discutată, datoria către „Cezar” este exprimată prin bir, adică printr-un lucru material. Dar ființa umană nu este doar o existență fizică, ca toate celelalte lucruri de pe acest pământ, ci este o ființă ce diferă de oricare alta, fiindcă Creatorul, Dumnezeu, a înzestrat-o cu duh, cu un interior în care a pus din însăși Duhul Său. Această parte interioară a noastră are în ea, prin construcție, tendința să-L caute pe Dumnezeu. Însă nu o poate face inconștient, ci prin intermediul voinței pe care tot Dumnezeu a sădit-o în noi. Și dacă orice obligații față de autoritățile pământești încetează la moartea fizică a trupului, nu același lucru se întâmplă cu duhul care nu moare, așa cum spune Biblia: Adu-ți aminte de Făcătorul tău...  până nu se întoarce țărâna în pământ, cum a fost, și până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat" (Eclesiastul 12:1, 7).

Autorul crede aceste cuvinte, și prin ceea ce a scris în cartea de care vorbim arată că este un mesager care iubește dezinteresat semenii și vrea să le imprime în inima și mintea lor, prin tema tratată, importanța acestora. Căci știe că lui, ca de altfel oricărui om, în final, îi rămâne doar felul în care va fi apreciată relația avută cu autoritatea supremă a lui Dumnezeu, precum și felul în care a ascultat de El în privința legăturilor cu autoritățile omenești. Este corect ce a făcut Sini în privința aceasta în cartea despre care discutăm, pentru că iată ce spune Eclesiastul în aceeași carte a Bibliei: Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, și judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău. (Eclesiastul 12:13-14)

De fapt, cartea Birul Cezarului și dreptul lui Dumnezeu dezvăluie cum, prin orice latură a vieții am privi lucrurile ce se petrec în viața noastră, trebuie să ținem cont în primul rând de ceea ce spune Dumnezeu care, în atotștiința Sa, le-a făcut pe toate cu înțelepciune și cu un scop, și anume să avem o relație bună cu El pentru a dobândi mântuirea noastră.

Ca să înțelegem acest adevăr, Sfânta Scriptură ne vorbește continuu despre autoritatea supremă pe care o are Dumnezeu asupra noastră, în care se include și iertarea noastră pentru păcatele înfăptuite. Cei care primesc această iertare își vor atinge scopul suprem pe care îl are fiecare din noi, fie conștient, fie subconștient: viața veșnică. Autorul este conștient de calitatea lui de mesager, pentru că, prin ceea ce spune și citează în cartea sa, arată că cei care au respect total și necondiționat față de dreptul lui Dumnezeu văd nu doar supremația Lui, ci mai ales văd și profită de dragostea desăvârșită și puterea izbăvitoare a Lui pe care și le-a arătat în Fiul Său, Isus Hristos, în mod direct, clar și de netăgăduit. Cu alte cuvinte, orice om poate ajunge la mântuire, recunoscând ca adevăr și aplicând pentru el personal cuvintele Scripturii care spun că: Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a și fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul, urăște lumina, și nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu” (Ioan 3:16-21).

Cred că, prin această lucrare, Sini a dorit să reamintească aceste cuvinte care duc la viața veșnică ce este oferită de Dumnezeu oricărui om. Cred că Sini, prin ceea ce a făcut, și-a atins scopul, și munca lui nu este zadarnică. Și pentru acest mesaj de trezire pe care-l promovează în cartea lui merită să audă aceste cuvinte: „Mulțumim frumos, Sini!”

Mulțumesc frumos, Sini!

Pavel Selegean, Ph.D., Spring, Texas, USA