Baieti de caracter care au devenit oameni de onoare

Între noi şi oportunităţile pregătite de Dumnezeu este un pod pe care nu mulţi au îndrăzneala să păşească. Prin puţinele exemple din această carte Dumnezeu vrea să ne spună să nu privim la valurile învolburate ce se năpustesc asupra podului ci la ceea ce ne aşteaptă la capătul acestuia. Cei care au trăit evenimentele relatate au păşit înainte cu credinţă în Dumnezeu, văzând provocări acolo unde alţii nu vedeau decât dificultăţi.

Liviu Bursuc

***

Citind aceste istorioare, atât cei mici cât şi cei mari vor găsi modele de inspiraţie în băieţii care au trecut biruitori prin felurite nenorociri şi circumstanţe vitrege ale vieţii, dar care au devenit oameni de onoare.

***

BÄ‚IATUL ORB CARE A AJUNS POET, PREDICATOR ÅžI SCRIITOR

„…nici o altă făptură… nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu…” (Romani 8:39)

George Matheson s-a născut pe 27 martie 1842 în Glasgow, Scoţia. Pe când avea doar optsprezece luni, mama lui a primit trista veste că băieţelul ei are probleme cu vederea din cauza unei inflamaţii în spatele ochilor. Părinţii au consultat mai mulţi specialişti, dar nu au primit prea multe speranţe. Băiatul îşi pierdu vederea treptat. Câţiva ani de zile a putut vedea destul de bine. Mai târziu, în timpul şcolii, putea citi şi scrie doar cu litere de tipar şi cu ajutorul unor ochelari cu dioptrii mari. I s-a permis să stea în banca de la fereastră pentru a avea parte de toată lumina necesară. În ciuda dificultăţilor pe care le-a înfruntat în toţi acei ani, George Matheson a fost printre cei mai buni din clasă. A reuşit să înveţe franceza, germana, latina şi greaca şi la unele materii îi întrecea pe colegii săi. Mereu a trăit cu speranţa că vederea lui se va îmbunătăţi cu timpul. Familia lui obişnuia să-şi petreacă majoritatea vacanţelor de vară într-o staţiune de odihnă de pe malul unui râu şi lui George îi plăcea foarte mult să se uite la vapoarele care alunecau pe cursul apei. Aici, băiatul a petrecut multe ore testându-şi vederea. Stătea pe chei şi urmărea vapoarele din depărtare. Încerca să desluşească câte coşuri are fiecare vapor şi, pe măsură ce se apropiau, să citească numele lor. Uneori i se părea că vede mai bine, dar, în cele din urmă, trebui să accepte crudul adevăr – starea lui se înrăutăţea. În cea mai mare parte a vieţii lui, George a depins de alţi oameni. Cineva îi citea lecţiile când era la colegiu şi, mulţumită unei memorii foarte bune, le învăţa temeinic. Era optimist de felul lui. Probabil că majoritatea oamenilor s-ar simţi descurajaţi dacă li s-ar întâmpla să orbească de tineri, dar nu şi George Matheson. El s-a ridicat deasupra acestei mari nenorociri şi a dovedit că este un erou. La doar unsprezece ani, a fost admis la Academia din Glasgow. A stat alături de alţi elevi, a studiat aceleaşi materii şi a dat aceleaşi examene ca toţi ceilalţi. Nu i s-a acordat nici un privilegiu când a venit vorba de examenele scrise şi totuşi, în toţi cei patru ani petrecuţi la Academie, s-a remarcat prin rezultatele foarte bune. În primul an, a câştigat premiul pentru cunoştinţe deosebite în istorie şi religie. În al doilea an, a primit premii la latină, istorie, geografie şi compunere. În al treilea şi al patrulea an, a câştigat aproape toate premiile speciale şi a terminat Academia cu o medie foarte mare. În 1857, când avea doar cincisprezece ani, s-a înscris la Universitatea din Glasgow. În timpul şederii lui aici, vederea i s-a înrăutăţit treptat, până când, la vârsta de optsprezece ani, George era complet orb. Luând în considerare acest handicap, este de netăgăduit faptul că performanţele lui George Matheson sunt un exemplu de perseverenţă şi de cutezanţă. A avut rezultate bune la toate materiile pe care le-a studiat, dar s-a remarcat mai ales la concursurile de dezbateri şi de oratorie. Åži-a primit titlul de la Academia Britanică în 1861, cu ,,distincţii onorabile în filozofie” şi titlul de la Academia Militară un an mai târziu. În 1862 s-a înscris la cursurile de la Sala Divinităţii, pentru că îşi dorea să facă parte din cler. Timp de patru ani s-a dedicat întrutotul pregătirii pentru această chemare şi în 1866, după nouă ani petrecuţi la Universitatea din Glasgow, a primit licenţa pentru a predica. În ianuarie 1867, George Matheson a devenit pastor asistent la parohia Sfântul Bernard din Glasgow. Predica zilnic în faţa unei mulţumi mari şi îşi pregătea slujbele cu foarte mare grijă. Atunci când era la pupitru, oamenii uitau cu totul de handicapul lui. Întreg serviciul divin se baza pe memoria lui, care era atât de extraordinară, încât George nu ducea niciodată lipsă de predici, imnuri şi prelegeri. După un an la Sfântul Bernard, a fost numit predicator la Biserica Innellan, unde a rămas mai mulţi ani, predicând şi sfătuind o mulţime de oameni. Innellan, cu împrejurimile ei minunate şi cu aerul curat, devenise o renumită staţiune de odihnă şi la aceste atracţii s-a adăugat şi faima pastorului George Matheson. Oamenii veneau de departe pentru a-l auzi şi nimeni nu pleca dezamăgit. Închipuiţi-vi-l pe acel om nevăzător, stând la amvonul său, sfătuind şi alinând oameni care nu aveau probleme cu vederea şi care păreau a fi mai norocoşi decât el. Totuşi, toate cuvintele lui erau pline de optimism şi de recunoştinţă adresate lui Dumnezeu. Nimeni nu l-a auzit vreodată să se plângă de necazul lui şi, atunci când se ruga sau când rostea psalmii cu vocea lui puternică şi clară, se cunoştea că îşi punea toată inima în ceea ce făcea. A ajuns să fie cunoscut drept ,,Matheson de la Innellan” şi mulţi oameni veneau la el în fiecare vară pentru a-i auzi predicile…